26 February 2018
Categorie: Fără categorie
26 February 2018,
 0

 

Huawei a lansat astăzi un nou laptop ultraportabil cu ecran de 14 inci, rezoluție 3K și suport multi-touch în cadrul unei conferințe organizată în cadrul evenimentului MWC 2018.

Noul laptop este primul model disponibil pe piață care are margini foarte înguste și un ecran FullView cu diagonala de 13,9 inci. Specificațiile tehnice sunt unele foarte bune, carcasa este de tip unibody iar bateria promite o autonomie de până la 12 ore.

Noul laptop Huawei MateBook X Pro are un ecran FullView cu diagonala de 13,9 inci și rezoluție 3K de 3000×2000 pixeli. Carcasa acestuia este de tip unibody construită dintr-un aliaj metalic având o grosime de doar 14,6 mm și o greutate de 1,33Kg.

Specificațiile tehnice sunt unele foarte bune și includ un procesor Intel Core i7-8550U sau i5-8250U din generația 8, grafică dedicată Nvidia GeForce MX150 cu 2GB GDDR5, stocare pe unitate rapidă NVMe PCIe SSD de 256GB sau 512GB și 8GB sau 16GB capacitate memorie RAM de tip DDR3. Bateria noului laptop este una de 57,4Wh și este capabilă să ofere până la 12 ore de autonomie.

MateBook X Pro are difuzoare stereo cu suport Dolby Atmos iar opțiunile de conectivitate includ un port USB de tip A, două porturi USB de tip C, mufă audio de 3,5mm și o cameră web amplasată într-o tastă poziționată între F6 și F7. Pe tasta Power-on este amplasat și un senzor pentru citirea amprentei digitale iar opțiunile de culoare sunt Mystic Silver sau Space Grey.

Huawei nu a oferit nici o informație despre disponibilitatea noului laptop Huawei MateBook X Pro dar cu siguranță vom afla aceste detalii în curând. Prețul acestuia începe de la 1499 Euro pentru varianta cu procesor Intel Core i5-8250U, 256GB spațiu de stocare și 8GB RAM și poate ajunge la 1899 Euro pentru varianta cu Procesor Intel Core i7-8550U, 16GB RAM și 512GB spațiu de stocare.

 

Sursa: techcafe.ro

Leave a Reply