22 November 2017
Categorie: Fără categorie
22 November 2017,
 0

 

Producătorul de tehnologie Bitdefender a transferat din China la o fabrică din Satu Mare producţia celei de-a doua generaţii a dispozitivului de securitate Bitdefender BOX, a anunţat Florin Talpeş, CEO al companiei, transmite Ziarul Financiar.

Bitdefender BOX este un dispozitiv care, odată integrat în reţeaua de comunicaţii dintr-o gospodărie, oferă protecţie împotriva ameninţărilor care vizează echipamentele conectate la internet.

„Bitdefender Box este un echipament proiectat în România, nu asamblăm un kit noname luat de pe piaţă. Acum doi ani, când am demarat producţia primei variante Bitdefender Box nu erau condiţii în România pentru producţie, dar între timp acestea s-au schimbat masiv. Costurile sunt puţin mai mari în România faţă de China, pentru că vorbim totuşi de Uniunea Europeană”, a spus Talpeş.

Bitdefender BOX este produs de subsidiara din Satu Mare a multinaţionalei germane ZES Zollner Electronic.

Echipamentul va fi lansat pe piaţa din România. „Dacă România nu ar fi sediul central al Bitdefender ar fi puţin probabil să lansăm pe piaţa locală Bitdefender Box. România este o piaţă mică, nu este una de atacat pentru Box. Dar totuşi Box va fi lansat în România în al doilea val, după America de Nord. Facem acest lucru pentru că România este sediul nostru central, pentru că avem aici echipele noastre de cercetare şi dezvolare şi pentru că ne interesează felul în care este privit Bitdfender în România, cum este privit la Politehnică”, a spus Talpeş.

Sursa: go4it.ro

Leave a Reply