3 April 2017,
Apple a vrut dintotdeauna să dețină controlul asupra dezvoltării hardware și software pentru dispozitivele create, iar noul proiect care presupune construcția propriilor cipuri grafice nu face decât să ne ateste acest lucru.
Imagination Technologies, compania care se ocupă de producerea componentelor hardware incluse în iPhone-uri, însă din prima generație, ne anunță că Apple vrea să renunțe la acest parteneriat pentru a-și dezvolta o soluție proprie pe care să o integreze în viitoarele dispozitive, conform The Verge.
Această schimbare de situație nu va fi un lucru tocmai plăcut pentru Imagination Technologies care depinde de Apple pentru jumătate din veniturile sale, mai ales pentru că va înceta să mai primească bani pentru dispozitivele care vor fi lansate în următoarele 15-24 de luni.
Dacă ceea ce ne spun sursele este adevărat, atunci ne putem aștepta la cipuri din seria ”A” (care vor conține atât un CPU construit de Apple, cât și un GPU propriu al companiei) care vor fi integrate pe iPhone-urile care vor apărea pe piață începând cu anul viitor.
Compania a cunoscut deja un succes imens cu procesoarele proprii cu arhitectură ARM, care, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi mai performante decât cele ale competitorilor. Însă particularitățile noului design al procesorului grafic vor fi privite cu suspiciuni, și asta pentru că este destul de dificil să construiești un cip proprietar care să nu se folosească de tehnologia brevetată. Grija principală a Imagination Technologies este ca Apple să nu încalce dreptul la proprietate intelectuală a companiei.
Astfel, în funcție de ceea ce va reuși Apple să dezvolte în laboratoarele proprii, vom avea de a face fie cu o bătălie între brevete, fie cu un design inovator pentru un nou cip grafic. Imagination Technologies susține că discută cu Apple despre posibile alte aranjamente comerciale, însă vom vedea dacă cele două companii vor reuși să ajungă la un aranjament.
Sursa:playtech.ro
Related