9 January 2018,
Lansat pentru prima dată în cadrul ediţiei Consumer Electronics Show din 2012, modelul XPS 13 a ajuns la cea de-a şaptea generaţie, afişând un nou design mai suplu şi finisaje alb-aurii.
În efortul de reimaginare a modelului XPS 13, Dell s-a inspirat din domeniul modei, acolo unde auriul trandafiriu rămâne o culoare în trend şi accentele de alb cresc în popularitate, de la curelele de ceas la pantofii sport.
Completând noua carcasă din aluminiu de culoare auriu-trandafiriu a modelului XPS 13, ţesătura albă din fibră de sticlă atrage prin eleganţă. În scop de durabilitate, deasupra ţesăturii cu textură moale se găseşte un strat de oxid de titaniu pentru luciu perlat şi strat de protecţie UV pentru prevenirea îngălbenirii sau pătării în timp. Potrivit companiei producătoare, orice pată de cerneală sau de altă natură ajunsă pe interiorul alb poate fi ştearsă fără a lăsa urme permanente.
Descris drept cel mai mic laptop de 13” de pe planetă, XPS 13 pune la dispoziţie un ecran InfinityEdge, însă acomodat în formatul unui portabil de 11”. Totodată, noul model este cu 30% mai subţire (3,4 mm) şi mai uşor decât cel anterior, greutatea sa pornind de la numai 1.3 kg.
Portabilul dispune de procesoare Intel Core 8th gen şi poate fi configurat cu SSD de până la 1TB. Autonomia bateriei poate ajunge la aproape 20 de ore în cazul optării pentru modelul cu ecran Full HD, sau 11 ore dacă preferăm varianta cu ecran 4K UHD.
Pe lista dotărilor incluse se mai află cameră infraroşu pentru autentificare prin Windows Hello şi cititor de amprente (opţional).
Sursa: go4it.ro
Related