26 January 2017
Categorie: Fără categorie
26 January 2017,
 0

 

Reprezentând cea de-a şaptea generaţie de procesoare Intel Core, nucleul Kaby Lake continuă optimizarea procesului de fabricaţie pe 14 nm, deschizând calea pentru noi modele de procesoare cu frecvenţe de funcţionare mărite şi mai eficiente din punct de vedere al consumului de energie.

Compatibilă şi cu plăcile de bază actuale bazate pe socket-ul LGA 1151, familia de procesoare Intel „Kaby Lake” va include cel puţin două modele deblocate pentru overclocking (seria K), alături de 4 modele Low Power (consum TDP 65W) şi încă trei modele Ultra Low Power (consum TDP 35W) adresate sistemelor mini-PC.

 

A treia şi ultima generaţie de procesoare Intel înainte de saltul la procesul de fabricaţie pe 10 nm (estimat pentru anul 2017) urcă frecvenţa maximă de funcţionare atinsă în modul Boost la 4.5 GHz (4.2GHz frecvenţa de bază), totul cu un consum TDP nu mai mare de 95W. Procesor quad-core cu tehnologie Hyperthreading şi 8MB memorie cache, vârful de gamă Intel Core i7 7700K este succesorul actualului model Core i7 6700K bazat pe nucleul Skylake, preţul său fiind (probabil) la un nivel comparabil.

Exceptând frecvenţele de funcţionare mărite , nucleul Kaby Lake nu diferă foarte mult de actualul Skylake, saltul de performanţă fiind probabil nu mai mare de câteva procente.

Sursa: go4it.ro

Leave a Reply